COMPLEXUL MONUMENTAL-MUZEAL "CURTEA DOMNEASCĂ"


        Adresa:
        Calea Domnească, nr. 181, Târgovişte, jud. Dâmboviţa, Tel.: 0245/613278
        Program:
        Luni: închis
        Marţi - Duminică: 8:00 - 18:30

        Complexul aulic a fost edificat între secolele XIV-XVIII şi a reprezentat locul de unde domnii care au rezidat aici au condus Ţara Românească, centrul de concepere a luptei pentru neatârnare şi focar de cultură şi civilizaţie. Reprezentative pentru arhitectura şi arta românească, monumentele Curţii Domneşti cuprind elemente novatoare şi soluţii ce au influenţat puternic în epocă. Organizatorii muzeului s-au străduit să realizeze o legătură organică între monumente şi activitatea expoziţională. în Turnul Chindiei a fost organizată expoziţia "Vlad Ţepeş-Dracula. Legendă şi adevăr istoric", iar în Biserica Domnească a fost amenajată "Colecţia de artă brâncovenească". în pivniţele Casei domneşti a lui Petru Cercel se află o interesantă colecţie-lapidariu şi un scurt istoric al Curţii Domneşti. Deşi principalele monumente existente aici datează din perioada de după domnia lui Mircea cel Bătrân, săpăturile arheologice au scos la iveală o interesantă fortificaţie şi casa numită a pârcălabului şi alte vestigii datate în a doua jumătate a secolului al XlV-lea, anterioare domniei lui Mircea cel Bătrân, puţin reprezentat acum în cadrul complexului muzeal. Pe cuprinsul Curţii Domneşti vizitatorul va distinge mai multe zone de interes, printre ele aflându-se zona rezidenţială, zona fortificaţiilor militare, zona clirosului domnesc, zona gospodărească, grădinile domneşti.
        În cadrul zonei rezidenţiale se conturează mai multe etape de construcţie, dintre care cea mai veche este Curtea edificată de Mircea cel Bătrân. Era compusă din casă domnească, biserica de Sus şi zid de incintă, în interiorul căruia a fost adăugat şi Turnul Chindiei. Prima casă domnească a fost realizată în plan dreptunghiular, cu laturile de 29x32 m., compusă din pivniţe şi parter, având ziduri groase de aproximativ 2m. Beciurile sunt întinse pe întreaga suprafaţă a clădirii, alcătuite din patru nave separate prin arce sprijinite de stâlpi masivi de zidărie, lucrare de mari proporţii în epocă, fiind primul beci boltit din arhitectura românească. Intrarea se făcea pe latura de vest, iar iluminatul prin douăsprezece ferestre înalte. în interiorul beciului s-au amenajat două tainiţe, numite de localnici până astăzi drept "camera călăului". Parterul înalt, în mare parte distrus, păstrează elemente arhitecturale, bolţi, lăcaşuri de grinzi, firide pentru iluminat, ce ne ajută să înţelegem dispunerea parţială a camerelor. încăperile cu caracter rezidenţial folosite de domn şi familia sa, par să se concentreze pe latura de est, unde se distinge o sală de mari proporţii, 6x12 m, probabil locul unde se aduna sfatul domnesc.
        Casa veche a suferit transformări în timpul domniilor lui Matei Basarab şi a lui Constantin Brâncoveanu, când i s-au adăugat o prispă şi un etaj parţial pe latura de sud pentru a permite legătura cu casa lui Petru Cercel. Colţurile clădirii au fost întărite cu blocuri de piatră fasonată, iar faţadele au fost tencuite.
        Biserica din Curtea de sus a fost construită concomitent cu casa domnească din vremea lui Mircea cel Bătrân. Construită în plan trilobat, este compusă din pridvor cu turn-clopotniţă, pronaos, naos şi absida altarului.
        Pridvorul a fost încadrat în construcţia Turnului Chindiei. Interesantă este prima pardoseală a bisericii din cărămidă special realizată, dispusă sub formă de spic. Decorată cu elemente de ceramică smălţuită şi ancadramente prevăzute cu ciubuce împletite şi cu semipalmete.
        Ambele construcţii au fost înconjurate de un zid de incintă, păstrat în apropierea casei şi a bisericii pe latura de est. Intrarea în prima Curte Domnească se făcea dinspre nord, Turnul Chindiei având şi rolul de poartă de acces.
        Tumul Chindiei reprezintă un adevărat simbol pentru oraş, impresionând prin unicitatea şi modalitatea originală a construcţiei. Realizat în a doua jumătate a secolului al XV-lea, iniţiativa fiind atribuită lui Vlad Ţepeş, a servit ca important element în apărarea Curţii Domneşti; a îndeplinit şi rolul de observaţie, închisoare domnească, poartă de acces, funcţiile sale modificându-se în raport de cerinţe şi necesităţi.
        Prima intrare în rum se făcea prin intermediul unei scări mobile, ce făcea legătura cu casa domnească, uşa de acces aflându-se la primul nivel al turnului, unde se întâlneau şi patru goluri ale meterezelor.
        Paul de Alep a lăsat o interesantă descriere a edificiului: "în mijlocul curţii este un tura de piatră mare, înalt, care ne-a uimit prin înălţimea lui; acolo se află orologiul oraşului şi acolo stau de strajă mulţi paznici. In timpul cinei aceştia bat dintr-o tobă... pentru a opri circulaţia în timpul nopţii; după aceea aprind o lumină mare şi atâta timp cât rămâne aprinsă lumina, nimeni nu îndrăzneşte să umble (pe uliţe). în zori de zi bat iarăşi din tobă, sting luminile şi se trag lovituri de tun pentru a vesti pe toţi locuitorii din oraş că pot să umble pe străzi. Când găsesc pe cineva umblând noaptea, straja îl ucide".
        Tumul a cunoscut ample lucrări de restaurare la mijlocul secolului trecut, când din iniţiativa lui Gheorghe Bibescu şi a lui Barbu Ştirbei, arhitecţii Ioan Schlatter şi Julius Freiwald au placat trunchiul de piramidă cu piatră, au consolidat corpul cilindric, realizând deschideri neogotice şi două balcoane, actuala intrare şi scara circulară, coronamentul cu mici arcaturi şi balustrada crenelată. Tumul Chindiei are înălţimea de 27 m şi un diametru de 9 m.
        Petru Cercel a iniţiat extinderea Curţii Domneşti, adăugând o nouă casă domnească şi o mare biserică, răspunzând cerinţelor sporite de la Curte.
        Noua casă domnească a fost edificată la sud de cea veche şi se compunea din pivniţă, parter şi etaj; planul şi decoraţia faţadelor cuprinzând multe soluţii novatoare.
        Realizate din zidărie masivă, susţinută de un stâlp central, beciurile aveau acces dinspre vest, gârliciul fiind distrus în 1595. Parterul este compus din zece încăperi, repartizate în două şiruri dispuse simetric. Etajul a fost destinat locuinţei domnitorului şi sălilor de audienţă, accesul realizându-se printr-o scară exterioară.
        Apartamentul domnului era legat de biserică printr-o galerie susţinută de stâlpi de zidărie. Faţada casei era decorată cu zugrăveală roşie executată pe strat de tencuială, străduindu-se să imite cărămizile. Matei Basarab şi Constantin Brâncoveanu au efectuat schimbări şi reparaţii, înlocuind sistemul de boltire a planşeului de lemn cu bolţi, au făcut legătura dintre cele două case la nivelul etajului, noi accese la pivniţă, a înnoit pardoselile şi au decorat interiorul cu zugrăveli în frescă şi stucaturi, au adăugat o nouă loggie, ce permitea accesul spre grădini.
        Biserica Domnească de jos, ctitorită tot de Petru Cercel, se încadrează în tipul de plan de cruce greacă înscrisă, cu proporţii nemaiîntâlnite până arunci în Ţara Românească (30/14 m) şi este compusă din pridvor, pronaos, naos şi altar.
        Pridvorul este susţinut de 12 stâlpi octogonali din zidărie, în timp ce pe pronaos sunt sprijinite două turle mici, servind şi ca necropolă pentru familia lui Matei Basarab. Naosul susţine patru bolţi în leagăn sprijinite de patru stâlpi de zidărie, ce conturează crucea sub marea turlă. Pe latura de vest a naosului se află cafasul, care continua legătura dintre casă şi biserică şi permitea domnului să intre direct în lăcaşul sfânt.
        Absida altarului are două absidiole, diaconiconul unde se află fragmente din pictura lui Mina Zugravul şi proscomidia.
        Pictura a fost realizată de o echipă de meşteri talentaţi, formată din Constantin, Ioan Ioachim şi Stan, care, din porunca lui Constantin Brâncoveanu au realizat, în anul 1698 o pictură de mare valoare, din care evidenţiem cea mai mare frescă votivă voievodală din Ţara Românească (Petru Cercel, Constantin Brâncoveanu, Neagoe Basarab, Mihai Viteazul, Radu Şerban, Constantin Şerban, Şerban Cantacuzino şi Radu Mihnea), nunta din Cana, Sfinţii militari, Minunea saturării mulţimii cu trei peşti şi cinci pâini.
        Iconostasul din lemn de tei, aurit, realizat în anul 1693, cu decoraţii vegetale, în care se conturează stema Ţării Româneşti şi cele patru mari icoane realizate de Constantin Zugravul, merită toată atenţia noastră.
        Clopotul turnat în anul 1669 la Gdansk de către Gerhard Beniringk, provine din Moldova dopi com a demonstrat Radu Gioglovan. Tetrapodul şi sfeşnicul brâncovenesc este completat de frîrr.enie ce stucatură şi pictură brâncovenească, urme din sicriul de lemn al lui Mateiaş postelnicul, căptuşit cu catifea roşie prinsă în ţinte de aramă.
        Trebuie meditat la frumoasa piatră a doamnei Elina, soţia lui Matei Basarab, realizată de sculptorul sibian Elias Nicolae, pe care stă scris că "omul născut din femeie, trăieşte puţin, se umple de toate necazurile şi ca o floare înfloreşte şi piere şi fuge ca umbra", şi cea a fiului său adoptiv, Mateiaş postelnicul, pe care întâlnim interesante versuri în limba română, atribuite lui Udrişte Năsturel.
        Baia domnească este o construcţie dreptunghiulară, cu dimensiuni de 5,50x14,70 m, alcătuită din vestiar, baia propriu-zisă şi focar, unde era amenajat cazanul de aramă care, distribuia aburul prin olane în camera de baie, în timp ce fumul era dirijat prin canale pe sub pardoseala de piatră de unde ieşea prin coşurile aflate deasupra bolţii.
        Zona ecleziastică cuprindea Biserica "Sfânta Vineri" şi chiliile destinate "clirosului domnesc" şi numită impropriu "Casa doamnei Bălaşa".
        Biserica Sfânta Vineri este ctitoria lui Vlad Călugărul şi a soţiei sale Smaranda. Are planul trilobat de formă alungită, compus din pridvor, pronaos, naos şi altar. Pridvorul prezintă analogii cu pridvorul bisericii domneşti de sus, pronaosul având şi rolul de grobniţă pentru "coconita Stanca", nepoata lui Constantin Brâncoveanu (1708), Voichiţa Comescu (1709), Şerban Fusea (1761) cu tot neamul, noul ctitor, etc. Nu trebuie trecută cu vederea piatra de mormânt a Bălaşii, soţia domnitorului Constantin Şerban, care a fost "săracilor miluitoare, credinţei drepte râmnitoare şi lucruri scump pururea lucrătoare şi a toată sărăcimea... destoinică ajutătoare".
        Casa zisă a doamnei Bălaşa. cu inscripţia ce o datează la 1650, se datoreşte transformărilor făcute de Nicolae Brătescu la 1852 când biserica "s-a învelit şi... s-a tencuit pe dinafară şi pe dinăuntru, s-au deosebit curtea şi s-au închis... făcându-i şi poarta. Uşa bisericii s-a făcut din piatră, s-a pardosit cu lespezi de piatră, ferestrele s-au mărit şi s-au mutat din loc, s-au făcut tâmpla, jeţul domnesc, amvonul..., iconostasul, icoanele împărăteşti..., s-au zugrăvit peste tot de iznoavă..., s-a făcut argintăria, candele, potir,... cădelniţă, toate de argint bun, sfeşnice, jeţuri, odăjdii," prilej cu care s-au adus pisania de piatră a jupanului Manea clucer (1517), pisania încastrată pe faţada sudică a casei "numită a Bălaşei" şi piatra de mormânt a acesteia, considerând că în acest fel îi va creşte importanţa.
        Se observă cu uşurinţă că această construcţie este tratată arhitectural ca nişte adevărate chilii mănăstireşti, cele patru încăperi dispuse în şir, cu bolţi şi, pardosite cu cărămizi, armonios concepute, dar modeste şi care emană simplitate, nu puteau avea alt scop.
        Zona gospodărească se află situată între zona rezidenţială şi zona ecleziastică şi cuprindea anexele gospodăreşti, casele slujitorilor, grajdurile, slomnul, casele doctorului, ale şurlarilor şi alte construcţii descoperite de către săpăturile arheologice.
        Grădinile domneşti includeau foişorul înălţat în 1697-1698, cu plan cruciform, ale cărui camere şi loggie erau împodobite cu zugrăveli, stucatură şi coloane poligonale cu căpiţele foarte frumoase. Aici erau cuprinse "ciutăria domnească", unde Petru Cercel a poruncit să se construiască "cuşti... mari şi frumoase pentru a ţine sălbăticiuni", "heleşteul domnesc", "fântâna lui Matei Vodă", etc.
        Zona fortificaţiilor militare era reprezentată de cele două ziduri de incintă, Turnul Chindiei, Corpul de gardă de la poarta de intrare a zonei rezidenţiale. Zidurile de incintă realizate în cursul secolului al XVII-lea, la început şi spre mijloc de secol, transformau reşedinţa domnească într-o puternică fortificaţie militară, apreciată chiar şi în secolul al XVIII-lea.

(Sursa: Târgovişte. Ghid turistic - Mihai Oproiu, Anda Andronescu)

marire     marire     marire     marire     marire     marire     marire     marire     marire     marire     marire     marire     marire     marire     marire     marire     marire     marire     marire     marire     marire     marire    


Home