Fortificaţiile oraşului        Centrul istoric        Mahalaua sârbească       

Fortificaţiile oraşului


     "Paul de Alep compara oraşul Târgovişte la 1653 cu marile oraşe ale orientului Alep şi Damasc. Imaginea oraşului era una impozantă. Fortificaţiile construite de Matei Basarab, de plan semicircular, probabil pe aceeaşi direcţie cu fortificaţiile vechi din sec. XV, aduc aminte de nostalgiile constantinopolitane ale marelui voievod.
     În sec. XV, se ridică, conform lui Virgil Vătăşianu, un zid ca un arc de cerc, ce pleca din cartierul Teiş, de pe malul drept al Ialomiţei, şi care ajungea iarăşi la râu. Toată această fortificaţie apăra oraşul dinspre sud, împotriva năvălitorilor, dinspre nord fiind suficientă apărarea naturală a dealurilor subcarpatice.
     Zidul avea bastioane, numite pe româneşte băşti, după un cuvânt german ce poate atesta o contribuţie germană la ridicarea zidurilor, şi patru porţi: poarta Dealului, poarta Bucureştiului, Poarta Dolgopolului sau a Câmpulungului, şi poarta Argeşului, numite astfel după drumurile cei ieşeau din oraş către târgurile respective.
     Fortificaţia era alcătuită dintr-un val de pământ dublat de un şanţ de apărare care coincidea în zona de vest şi de sud-vest cu viroaga pârâului Mirioara, punctată din loc în loc de zece bastioane. Vă daţi seama ce măreţie trebuie să fi avut aceste ziduri, care adăposteau înlăuntrul lor unul dintre oraşele cele mai populate şi mai extinse ca suprafaţă din sud-estul european. Traseul frotificaţiilor era similar cu cel al zidurilor oraşelor Chilia şi cetatea Albă, de pe Dunăre, sau cu al zidului oraşului Constantinopol.
     Latura dinspre Ialomiţa era apărată natural de lunca mlăştinoasă şi malul înalt al primei terase a râului pe sub care curgea Iazul Morilor şi Pârâul Braşovului.
     Prima menţiune documentară a acestor ziduri ne este dată de Tursun-Beg la 1462.
     Probabil că zidurile au fost consolidate in timpul domniei strălucite a lui Neagoe Basarab (pe stema oraşului din zilele noastre apar Neagoe Basarab si Domniţa Miliţa, alături de zidurile simbolic reprezentate), iar în timpul domniei lui Radu de la Afumaţi au avut un rol esenţial în transformarea Târgoviştei în centrul acţiunilor sale de apărare împotriva lui Mehmed Beg ce vroia să transforme ţara în paşalâc.
     În timpul lui Matei Basarab, din cauza exploziei urbane oraşul s-a extins, iar zidurile au fost amplificate, atingând strălucirea lor maximă. Iată ce spune cronica ţării: "Şi s-au îndemnat Matei Vodă de au făcut cetatea din Târgovişte de iznoavă, leatul 7153. Acum se adaugă şi poarta Buzăului."
     Zidurile joacă un rol important în răscoala seiminilor, şi în războiul eteriei din 1821, în care a fost implicat şi Tudor Vladimirescu, dar se degradează.
     Zidirea turnurilor este specific bizantină, aparţinând şcolii de zidărie muntenească, fiind, alături de fortificaţiile curţii domneşti, singurul monument defensiv laic ce aparţine zidarilor munteni, restul monumentelor de acest tip fiind mănăstireşti.
     Oraşul Târgovişte a fost singurul oraş fortificat ca aşezare urbană din întreg spaţiul extracarpatic, fortificaţiile sale fiind de tip bizantin, printre ultimile fortificaţii de tip bizantino-sârbesc din lume. Din păcate, astăzi nu se păstrează decât foarte puţin dintre acestea, numai Poartra Vânătorilor şi Poarta Bucureştilor fiind cât de cât vizibile.
     Este important să se conştientizeze faptul că, spre deosebire de alte oraşe, oraşul Târgovişte ajunsese la o aşa de mare putere administrativă, încât probabil zidurile oraşului au fost realizate şi cu contribuţia orăşenilor, ceea ce arată o obşte urbană conştientă de sine în acea epocă tulbure a medievalităţii româneşti.
     De aceea, la Târgovişte s-a dezvoltat o ideologie urbană specifică, aşa cum s-a dezvoltat şi la Târnovo în Ţaratul Româno-Bulgar, putând afirma cu certitudine că oraşul era conştient de individualitatea sa, nu doar ca cetate de scaun, ci ca oraş-capitală a unui stat bine individualizat."

Material realizat în 2009 de Stareţu Ştefan

Centrul istoric


       "Centrul istoric al oraşului Târgovişte, construit în mare parte la sfârşitul sec. XIX şi începutul sec. XX este unul dintre puţinele zone centrale din oraşele din spaţiul extracarpatic care a scăpat de campania de dărâmări din perioada comunistă, alături de zonele similare din Craiova, Brăila şi Botoşani.
       Constituindu-se ca un ansamblu unitar, bine închegat arhitectural, vechiul centru comercial din Târgovişte s-a constituit pe locul vechiului târg medieval din care nu a mai rămas astăzi decât biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului.
       În jurul acestei biserici, acum oarecum periferică ariei ocupate de vechiul centru medieval, s-a constituit ansamblul urban de un pitoresc specific oraşelor munteneşti din sec. XIX, pe străzile căruia se desfăşura şi se desfăşoară o mare parte din viaţa socială a oraşului până astăzi.
       Centrul istoric de astăzi al Târgoviştei s-a constituit în perioada de renaştere a oraşului, înainte fiind o zonă destul de degradată, dar care încă păstra prăvălii vechi, cu uşi metalice cu sisteme interesante de prindere, ce dădeau locului un aspect medieval.
       În perioada de spor demografic de la sfârşitul sec. XIX, în această zonă s-au aşezat negustori de etnii diferite, care au impregnat locului un aspect caracteristic pentru arhitectura centrelor urbane din teritoriile româneşti aflate în afara Carpaţilor.
       Această arhitectură, ce îşi are originile în Rusia, în târgurile apărute acolo în urma începuturilor revoluţiei industriale din acea ţară, s-a extins şi la noi, aducând pe teritoriul ţării noastre nişte forme diferite de ambientul urban tradiţional românesc, ce implica construirea de case înconjurate cu grădini, care nu avea faţadă la stradă.
       Iniţial, aceşti negustori proveniţi mai cu seamă din târgurile moldoveneşti sau ruseşti s-au aşezat în această parte pe atunci devenită marginală în ambientul urban târgoviştean, şi au constituit aici o enclavă arhitecturală de tradiţie apuseană, cu case unite, de tip vagon, cu străzi înguste, fără multă vegetaţie, ce alcătuiesc un ambient cu iz de oraş apusean, dar care păstrează tot farmecul unui ghetou balcanic comercial.
       Înainte de aceste case, aceşti negustori au construit case cu un singur etaj, cu prăvălia la stradă, unite între ele, în care camerele de locuit erau situate înspre interior. Transplantarea unui plan urbanistic occidental într-un context balcanic a dus la apariţia unor nepotriviri ce astăzi apar ca pline de pitoresc, cum ar fi insalubritatea spaţiilor dintre străzi, inaccesibilitatea ariei urbane dintre străzi şi inexistenţa unei strategii de sistematizare în prealabil.
       Arhitectura acestor case este una simplă, casele având în general un etaj, fiind de înălţimi asemănătoare, posedând galerii prin care se putea trece dintr-o casă în alta, cu balcoane cu fier forjat, şi ancadramente neoclasice sau neoromâneşti or eclectice.
       Deşi calitatea realizării multora dintre ornamente este îndoielnică, fiind folosit ghipsul şi var de slabă calitate, pitorescul acestui colţ de oraş este inconfundabil.
       Casele au adăpostit şi adăpostesc diferite magazine, unele din păcate nefiind bine întreţinute, şi nici renovate, deşi se încearcă o reabilitare a acestei zone printr-o integrare turistică insuficientă.
       În timpul comunismului, s-a pus problema demolării întregului ansamblu, însă autorităţile orăşeneşti au fost suficient de vigilente pentru a împiedica o asemenea pierdere mare.
       Astăzi, centrul istoric al Târgoviştei este un loc deosebit, important pentru înţelegerea arhitecturii urbane în zorile modernizării României, care merită să fie restaurat după principii moderne."

Material realizat în 2009 de Stareţu Ştefan

Mahalaua sârbească


       "Mahalaua sârbească din Târgovişte a fost martora de-a lungul vremurilor a tuturor evenimentelor istorice din istoria oraşului Târgovişte, fiind singura arie din oraş care a fost locuită neîncetat de aceeaşi populaţie de-a lungul întregii istorii a oraşului, şi prin urmare zona cu cei mai vechi târgovişteni, putem spune.
       Probabil existentă încă anterior întemeierii statului feudal Ţara Românească, numele oraşului Târgovişte fiind de origine slavă, sârbească sau bulgărească, mahalaua se constituie într-un organism autonom în cadrul administraţiei oraşului, fiind suficient de importantă pentru ca Neagoe Basarab să construiască aici una din bisericile reprezentative pentru întreaga sa ideologie politico-religioasă, biserica sârbească cu hramul Sfântului Nifon, patronul renaşterii spirituale şi culturale din epoca lui Neagoe.
       Probabil că mahalaua sârbească a cunoscut o dezvoltare semnificativă în timpul domniei lui Neagoe Basarab, fiind probabil colonizată cu sârbi şi bulgari aduşi de Miliţa, soţia sârboaică a lui Neagoe, cu care este înfăţişat împreună în stema oraşului.
       Sârbii au avut un rol important în istoria oraşului, iar mahalaua sârbească trebuie să fi fost una dintre cele mai aşezate şi mai prospere zone ale oraşului, fiind probabil sprijinită atât de către Sfântul Nifon, cât şi de către Sfântul Maxim Brancovici, cei doi mitropoliţi sârbi ai Ţării Româneşti din timpul lui Radu cel Mare, astfel explicându-se opţiunea lui Neagoe de a ctitori aici poate cel mai important monument din punct de vedere spiritual al domniei sale, care este printre altele şi prima biserică închinată unui sfânt canonizat pe pământ românesc, Sfântul Nifon.
       Aceşti sârbi din Târgovişte au luptat alături de români în toate marile bătălii din istoria Ţării Româneşti, fiind unii dintre cei mai de seamă oşteni.
       Coresi, care era bulgar, este posibil să provină de aici, din această mahala, originile sale bulgăreşti fiind binecunoscute.
       Multă populaţie sârbească trebuie să fi fost adusă aici de Sfântul Nifon, Sfântul Maxim Brancovici, ultimul despot sârb, Iovan sau Ivan Brancovici, călugărit şi devenit mitropolit al Ţării Româneşti după căderea regatului său sub turci, şi chiar de Miliţa, nepoata acestuia, cununată de el cu Neagoe.
       Aceşti sârbi este posibil să aibă origini nobile, aparţinând de clanurile conducătoare sârbeşti medievale, fapt mărturisit de numele acestora, cât şi de cultul adus de aceştia Sfântului Nifon.
       Personalităţi de marcă ale istoriei Ţării Româneşti, ca Gavriil Protul sau Sfântul Maxim este posibil să fi rezidat aici.
       Miliţa şi Neagoe au fost adevăraţi patroni ai acestei părţi de oraş, fiind foarte legaţi sufleteşte de această parte a oraşului. Ar merita, în urma canonizării lui Neagoe Basarab de anul trecut, ca biserica de aici, cu hramul Sfântul Nifon, să aibă şi hramul Sfântul Neagoe, pentru a îi reuni pe cei doi, fiu şi tată duhovnicesc, în aceeaşi biserică.
       Mahalaua sârbească s-a dezvoltat puternic şi în timpul lui Matei Basarab, care permite unei căpetenii sârbe să ctitorească aici biserica Sfântul Nicolae-Sârbi, cunoscută sub numele de Sf. Nicolae-Simuleasa, monument reprezentativ pentru arhitectura epocii lui Matei Basarab.
       Populaţia care locuieşte această parte a oraşului Târgovişte este una dintre enclavele lingvistice cele mai importante din arealul lingvistic al uniunii balcanice, populaţia de aici, un amestec sârbo-bulgar care astăzi se identifică etnic cu bulgarii, vorbind unul dintre cele mai vechi dialecte, dacă nu cea mai arhaică formă de limbă bulgară din Balcani. Această rezervaţie lingvistică, ce ne poate lămuri procesul complex al genezei limbii bulgare, şi al evoluţiei ei în timp, este din păcate astăzi prea puţin cercetată, ea fiind cea mai veche comunitate slavă din Ţara Românească, anterioară celor de la Buzău şi Bucureşti, alte două oraşe cu comunităţi sud-slave importante.
       Izolată din punct de vedere de celelalte comunităţi bulgare din judeţul Dâmboviţa, vorbind o limbă arhaică, frumoasă, puţin influenţată de limba turcă care a exercitat o influenţă puternică asupra bulgarei vorbite la sudul Dunării, un adevărat tezaur etnografic viu, care din păcate astăzi este în pericol de a se pierde.
       Ceea ce sunt pentru noi românii istroromânii sau meglenoromânii aşa sunt pentru lingviştii bulgari locuitorii din mahalaua sârbească a oraşului.
       Dialectul lor, similar cu dialectul vorbit în zona Târnovei, din estul Bulgariei, arată o origine veche, limba fiind destul de curată.
       Pe lângă aspectul lingvistic, bulgarii din Târgovişte sunt o comunitate bogată în forme folclorice arhaice pentru poporul bulgar, în care datini şi cântece străvechi, adevărate giuvaere etnolingvistice, lămuresc procesul genezei bogatei culturi tradiţionale a poporului vecin.
       Dialectul are şi nişte particularităţi, în sensul că este influenţat de forme lingvistice sârbeşti şi româneşti.
       Portul bulgarilor din Târgovişte, considerat de către etnografii din ţara vecină ca unul dintre cele mai primitive tipuri de port popular bulgăresc, se remarcă prin simplitate şi sobrietate, fiind mai rezervat în culori decât portul bulgarilor sud-dunăreni, şi influenţat de portul românilor din zonă.
       Legendele bulgarilor din Târgovişte vădesc arhaism, şi mărturisesc despre vremea când cele două popoare erau unite în aceeaşi unitate politică a ţaratului româno-bulgar, românii apărând ca cei care le-au putut oferi un refugiu lor şi credinţei lor din faţa năvălitorilor păgâni, lăsându-i să locuiască în ţara lor şi construindu-le biserici frumoase în care le cinsteau sfinţii lor bulgari, refugiaţi la nordul Dunării deodată cu ei.
       Un alt fenomen interesant, şi specific balcanic, este bilingvismul slavo-român, însoţit de o dualitate identitară. Dezinvoltura cu care aceşti oameni acceptă să fie denumiţi atât sârbi, cât şi bulgari, ba chiar români, uneori şi declarându-se ca atare arată pe de o parte diferitele straturi de populaţie care s-au aşezat aici, fapt confirmat şi de toponime diferite pentru acelaşi loc din comunitate dat de locuitori de pe străzi diferite, iar pe de altă parte superioritatea la care au ajuns aceşti oameni, în concepţia lor identitară, ei situându-se mai presus de constrângeri identitare exterioare, şi fiind în primul rând ortodocşi, şi târgovişteni.
       Parte a complexului proces demografic ce a avut loc în urma căderii ţărilor balcanice sud-dunărene, etnogeneza comunităţii sud-slave din Târgovişte, o mixtură panbalcanică sârbo-slavo-română, rămâne unul dintre cele mai interesante monumente etnografice şi una dintre cele mai statornice comunităţi urbane din întreg spaţiul românesc."

Material realizat în 2009 de Stareţu Ştefan

(Sursa: Târgovişte. Monumente istorice şi de artă - Cristian Moisescu)


Home