MUZEUL TIPARULUI ŞI AL CĂRŢII ROMANEŞTI VECHI


        Adresa:
        Str. Justiţiei, nr. 7, Târgovişte, jud. Dâmboviţa, Tel.: 0245/612877
        Program:
        Luni: închis
        Marţi - Duminică: 9:00 - 17:00

        Inaugurat la data de 11 mai 1967 într-o clădire construită în a doua jumătate a secolului al XlX-lea, în stil neoromânesc, după planurile arhitectului Ion Mincu, pe beciuri cantacuzine de secol XVII, Muzeul tiparului şi al cărţii româneşti vechi adăposteşte mărturii ale civilizaţiei unui popor exprimată printr-unul dintre cele mai profitabile în timp meşteşuguri - tiparul.
        Începând cu apariţia scrisului şi continuând cu inventarea tiparului cu litere mobile de către Gutemberg în Germania (1400-1468) şi răspândirea lui în Europa, muzeul prezintă dovezi ale trudei meşterilor tipografi şi miniaturişti, care au început la Târgovişte. Macarie, Dimitrie Liubavici, Oprea Logofătul, Coresi, Antim Ivireanu, Mitrofan Gregoraş, Meletie Macedoneanu, sunt numai câţiva dintre aceştia.
        Mentorul apariţiei tiparului în Ţara Românească este voievodul Radu cel Mare, în timpul căruia şi cu sprijinul lui, Macarie tipăreşte la Mănăstirea Dealu primele cărţi religioase, în limba slavonă: Liturghier (1508), Octoih (1510), Evangheliar (1512). Regăsim în muzeu dovezi ale eforturilor de a tipări la Târgovişte şi Braşov în limba slavonă, Dimitrie Liubavici (Apostol, 1547), o ediţie şi pentru Moldova, Oprea Logofătul şi Coresi care tipăresc în limba slavonă (Octoih slavonesc. 1557, Triod penticostar. 1558) dar şi in limba română (întrebare creştinească. Braşov 1559).
        Este evidenţiat meritul voievodului Matei Basarab care, după o perioadă de aproape un secol de stagnare, din cauza vremurilor neprielnice, reia iniţiativa sprijinirii activităţii culturale prin răspândirea tiparului. în vremea sa au apărut la Govora Pravila cea mică (1640), prima carte de legi şi Evanghelia învăţătoare (1642), carte care a fost retipărită de către Meletie Macedoneanu la Mănăstirea Dealu (1644). Activitatea tipografică constituie o preocupare şi pentru tipografii din celelalte provincii româneşti: Cazania lui Varlaam (Iaşi 1643), Noul testament de la Bălgrad (Alba Iulia, 1648) tipărit sub îngrijirea mitropolitului Simion Ştefan, Biblia de la Bucureşti (1688) şi nu în ultimul rând îndreptarea legii (1652), carte tipărită în chiliile fostei Mitropolii de la Târgovişte, toate aceste eforturi vorbesc vizitatorului despre continuitatea de limbă şi cultură a tuturor românilor în întreg spaţiul românesc.
        Dezvoltarea culturii şi implicit a tiparului evoluează în secolul al XVIII-lea cu mai multă uşurinţă şi rapiditate; se tipăresc manuale şcolare, cărţi de legi şi primele ziare: Curierul românesc (Bucureşti, 1829), Albina românească (Iaşi, 1829), Gazeta de Transilvania (Braşov, 1838), meritul în apariţia primelor ziare revenind scriitorilor I. H. Rădulescu, Gheorghe Asachi şi Gheorghe Bariţiu.
        Muzeul tiparului şi al cărţii romaneşti vechi prezintă vizitatorului ediţii princeps, cărţi rare, artă plastică şi este o dovadă vie a dezvoltării culturii pe teritoriul celor trei provincii româneşti.

(Sursa: Târgovişte. Ghid turistic - Mihai Oproiu, Anda Andronescu)


marire     marire     marire    



Casa Stolnicului Constantin Cantacuzino

       
       Casa Stolnicului Constantin Cantacuzino, actualul Muzeu al Tiparului, reprezintă una dintre cele mai frumoase şi reprezentative clădiri de locuit din toată Muntenia.
       Păstrând farmecul discret al vechilor zidiri boiereşti, casa stolnicului Constantin Cantacuzino îmbină elementele arhitecturale specifice caselor boiereşti din Ţara Românească cu armonia constantinopolitană a unei compoziţii simetrice, pusă sub semnul parcă al culturii şi prestigiului ultimilor descendenţi ai unui neam de împăraţi bizantini.
       Interiorul casei, ce va fi adăpostit odată marea bibliotecă a celui ce a fost unul dintre cei mai mari cărturari dăruiţi de pământul românesc universalităţii, păstrează astăzi echilibrul odăillor potrivite ca suprafaţă, luminate de ferestre largi, amintiri constantinopolitene şi poate padovane, de unde probabil că membrii familiei stolnicului priveau frumuseţea parcului înconjurător, ce va fi fost la acea vreme poate cea mai primitoare grădină din oraş.
       Intrarea în casă se face pe sub o frumoasă loggie, cu 5 bolţi româneşti, susţinute de stâlpi de lemn de înălţime potrivită, care dau acestui mic foişor cantacuzin un parfum nemaiîntâlnit decât rareori în spaţiul nostru. Portalul adăugat recent al intrării în muzeu, deşi nu se încadrează arhitectural în ansamblul muzeului, raportează întregul edificiul la epoca de glorie a marilor noştri voievozi, epocă de propăşire a culturii, epocă în care Târgoviştea era un centru tipografic vestit în întregul orient ortodox.
       Beciurile casei sunt boltite simplu, având două încăperi. Zidite în maniera tradiţională a beciurilor munteneşti, şi se remarcă prin simplitate. Intrarea în beciuri se face printr-o uşă situată sub terasă, uşă ce aminteşte de construcţiile similare din casele boiereşti din întregul judeţ Dâmboviţa, dar şi de arhitectura ţărănească din zona Chiojdului şi Muscelului.
       Parcul din jurul muzeului, unul dintre cele mai romantice parcuri din oraş, prin discreţia şi în acelaşi timp intimitatea sa, ne aduce aminte acele cuvinte ce tot apar în scrierile călătorilor străini cum că oraşele noastre sunt adevărate grădini pline de frumuseţe şi, adăugăm noi, dor.
       Complexul casei stolnicului Constantin Cantacuzino este un reper pe harta Târgoviştei esenţial pentru conturarea unei imagini asupra oraşului, aşa cum arăta el într-o epocă mai liniştită din istoria sa, şi anume sfârşitul secolului XVIII-lea, reper plin de poezie şi frumos ce nu merită ratat.
       
Material realizat în 2009 de Stareţu Ştefan