BISERICA "STOLNICULUI"

        Adresa: Strada Stolnicul Constantin Cantacuzino, nr. 4
        Hramul: "Sfântul mucenic Ştefan", "Adormirea Maicii Domnului", "Uspenia Bogorodiţ".
        Tipul: structural al edificiilor de navă unică. Iniţial a avut plan de formă dreptunghiulară, transformat în secolul al XlX-lea în plan triconc (1882).
        Numele: "Biserica Stolnicului".
        Construcţia edificiului: Prima biserică a fost construită de Udrea Brătescu şi "era făcută... de lemn". Din cauza "răutăţilor căzuse şi să risipise", fapt care a determinat pe marele stolnic Constantin Cantacuzino să o construiască din nou, biserică de care era mândru, căci pisania spunea că a fost făcută "în cinstea şi slava vecinicu Dumnezeu"... după "cum să vede... în buna pomenire şi bunului lor neam". Situată în apropierea caselor familiei biserica a fost isprăvită în 1705.
        Refaceri: Monumentul a fost reparat în anul 1854 de către Răducanu I. Dudău, reprezentantul orăşenilor în Divanul ad-hoc. O nouă refacere importantă a fost realizată din iniţiativa lui I. Stematiu, care "a făcut tâmpla, a zugrăvit, şi a pardosit biserica... a făcut şanurile... stranele" şi alte "ornamente". S-au realizat noi îmbunătăţiri în anii 1925 şi 1940.
        Descrierea monumentului: Planul iniţial a fost dreptunghiular, compus din pridvor, naos şi absida altarului. Pronaosului era boltit prin două calote susţinute de arce pe console, care susţineau două turle mici. Naosul de formă pătrată, nu mai păstrează boltirea originală, care susţinea o cupolă supraînălţată. A fost modificat prin adosarea a două abside laterale (1882). Altarul este poligonal la exterior şi circular la interior.
        Pictura bisericii datează din anul 1925 şi a fost realizată de meşterul Pavel Ionescu. Monumentul mai păstrează la exterior medalioane de pictură realizate în secolul al XlX-lea.
        Important de reţinut: Arhitectura monumentului, mica expoziţie amenajată în biserică care cuprinde icoane, cărţi şi obiecte de cult, unde se diferenţiază ca piesă importantă steagul "Societăţii lucrătorilor cizmari şi pantofari", din Târgovişte, fondată la 29 mai 1889.
       
(Sursa: Târgovişte. Ghid turistic - Mihai Oproiu, Anda Andronescu)

marire     marire     marire    



Home