COMPLEXUL MONUMENTAL MITROPOLITAN

        Adresa: Bulevardul Victoriei, nr. 1
        Tipul: cruce greacă înscrisă.
        Construcţia edificiului:
Cu ocazia sfinţirii mănăstirii de la Argeş în 1517, s-a făcut "tocmeală... ca la Argeş... să fie mănăstire şi arhimăndrie, iar la Târgovişte să fie mitropolie stătătoare". "Din dumnezeiască îndemnare, Neagoe Basarab (1512-1521)... a început a face această sfântă şi mare Mitropolie, mama tuturor bisericilor" ... "în stilul Sfintei Sofia". Sfinţirea noului lăcaş a avut loc la 17 mai 1520 cu mare fast, aici participând "întreaga ţară". Lucrările au fost continuate de către Radu Paisie (1535-1545), care văzând "că de multă vreme nu s-au săvârşit... cu plumb a acoperit-o şi au zugrăvit-o şi cu toată podoaba a înfrumuseţat-o". Noua biserică era "mare şi frumoasă, cu opt turle şi cu tot..., cum să satură ochii tuturor de vederea ei", preciza Gavriil Protul. Alături de biserică se afla "locuinţa mitropolitului..., care era foarte mare... şi cu trei curţi...; cea de a treia era închisă cu clădiri măreţe de piatră, la care se intră prin porţi mari", iar "în faţa uşii se afla o fântână frumoasă cu apă curgătoare, minunat de bună". Important centru cultural şi tipografic, aici au funcţionat ateliere de pictură, o tipografie, Centrul Academic, şcoli, etc. Mitropolia s-a numărat printre puţinele ansambluri arhitecturale din Târgovişte, înconjurat cu ziduri, care îi dădeau un caracter distinct şi-l individualizau. Din toate cele menţionate mai sus, turistul nu va găsi aproape nimic, deoarece actuala biserică, deşi este o remarcabilă lucrare arhitecturală, este departe de vechea biserică a Mitropoliei. Terminată în anul 1933, după planurile arhitectului Lecomte de Nouy, biserica a fost pictată de Dimitrie Belizarie (1920), iar sculptura iconostasului a fost realizată de Pândele Theodorescu (1920). Am sperat, că după săpăturile arheologice efectuate în acest perimetru, care ajută la înţelegerea istorică a zonei, diriguitorii istoriei târgoviştene, se vor strădui să amenajeze expoziţional elementele de arhitectură depozitate impropriu, formate din balustrade, fragmente de colţ şi câmp, elemente de soclu, colonete, imposte, ancadramente de uşi şi de ferestre, pisanii, baze de cruci, pietre de mormânt: a lui Dionisie Patriarhul Constantinopolului (1697), Scarlat Mavrocordat (1699), Neagoe Văcărescu (1707), Constantin Corbeanu (1710), Matei Greceanu (1709), Bălaşa Cantacuzino (1711) etc. După amplele lucrări de restaurare a bisericii Mitropoliei, pe care le-a iniţiat, înalt prea sfinţitul Nifon Mihăiţă arhiepiscopul Târgoviştei nu poate lăsa lucrarea realizată doar pe jumătate, ci din îndemnare dumnezeiască va stărui ca să cunoaştem cu toţii că aici a fost "marea Mitropolie, mama tuturor bisericilor", loc sfânt pentru poporul român şi pentru ortodoxie, unde s-a acţionat cu mintea şi inima, întru slava lui Dumnezeu.
(Sursa: Târgovişte. Ghid turistic - Mihai Oproiu, Anda Andronescu)



marire     marire     marire     marire     marire     marire    



Vechea Mitropolie din Târgovişte

       
       Începând cu domnia lui Radu cel Mare (1495-1508) şi până la 1545, Târgovişte redevine prima capitală a Ţării Româneşti. Este perioada marilor construcţii care împodobesc până astăzi frumosul oraş, perioada aducerii tiparului pe pământ românesc şi perioada întemeierii limbii române literare. Perioada aducerii Sfântului Nifon şi a organizării pe principii solide a bisericii Ţării Româneşti, şi perioada domniei marelui Voievod Neagoe Basarab, care ne interesează direct.
       Sfântul Nifon este cel care îi cere lui Radu cel Mare mutarea sediului mitropolitan al Ţării Româneşti de la Curtea de Argeş la Târgovişte, lucru dus la bun sfârşit de Neagoe Basarab.
       Cu acest prilej vor fi construite în Ţara Românească două edificii deosebite în întreaga lume, biserica Mănăstirii Curtea de Argeş, o întrupare a stilului georgian pe pământ românesc, iar a doua vechea mitropolie din Târgovişte, în stil athonit-constantinopolitan, ce se vroia cea mai slăvită construcţie din ortodoxie, urmaşă a Sfintei Sofia şi catedrală a întregii biserici a răsăritului, substitut al bisericii Pammakaristos ce va fi luată bisericii ortodoxe de către turci în această perioadă şi transformată în moschee.
       Geneza acestui monument trebuie legată de personalitatea Sfântului Nifon, patriarhul Constantinopolului şi conducător al bisericii Ţării Româneşti, pe care vroia, în virtutea demnităţii sale patriarhale, să o transforme în Patriarhie Ecumenică, voind să obţină transferul acestei importante instituţii de la Constantinopol la Târgovişte, văzut atunci ca centrul cultural, financiar şi monarhic al întregii ortodoxii.
       Stilul arhitectonic format la Sfântul Munte va fi folosit strălucit la construirea celui mai reprezentativ monument pentru acesta, vechea mitropolie a Ţării Româneşti de la Târgovişte.
       Astfel, festivitatea de sfinţire de la Argeş din 1517, se poate data cu precizie ca data mutării mitropoliei Ţării Româneşti de la Curtea de Argeş la Târgovişte.
       În acest an, în 1517, încep construcţiile la vechea mitropolie din Târgovişte, de către două şcoli de meşteri, una athonită, ce mai lucrase la Mănăstirea Snagov, ctitorită tot de Neagoe, care a construit partea din faţă, şi una athonit-constantinopolitană-sârbească, care a construit partea din spate, şi care i-a influenţat meşterii pe cei dintâi, sub înrâurirea cărora au fost aceştia ca subordonare în şantier. Experianţa celor din urmă trebuie văzută ca urmare a restaurării de către Sfântul Neagoe a bisericii patriarhale din Constantinopol numită Pammakaristos, unde aceşti meşteri au intrat în contact cu soluţiile arhitecturale bizantine de epocă paleologă, precum şi a restaurării unor biserici de epocă nemanidă din Serbia, unde au intrat în contact cu soluţii romanice specifice arhitecturii sârbeşti..
       Influenţele constantinopolitane şi balcanice de la biserica Pammakaristos şi de la alte biserici secundare din Balcani se pot observa în lipsa absidelor laterale, şi construirea în locul acestora a unor arcade atât la est cât şi la vestul ambelor corpuri de clădire, precum şi la faţada de vest, trei dintre acestea fiind decorate cu trei ferestre în lungime, iar cele de pe lateralele clădirii din faţă, cu două, sistem specific bisericii Pammakaristos şi construcţiilor sârbeşti de la Graceaniţa şi Ravaniţa. Arcada de la vest a fost preluată şi de biserica zidită mai târziu de mitropolitul Antim Ivireanul în Bucureşti, ca însemn al demnităţii mitropolitane a celui care a construit-o, semn că arhitectura Mitropoliei din Târgovişte devenise o marcă de legitimare asociată titlului şi puterii mitropolitane.
       Influenţa romanică sârbească se vede numai pe corpul de clădire din est, care este împodobit cu o serie de cornişe pe toată lungimea sa, cornişe simple ca arată o clară influenţă romanică nemanidă, formând o adevărată bandă lombardă, adusă probabil de meşterii trimişi de Despina Miliţa în ţara sa la restaurări. Acest fenomen al preluării de influenţe din arhitectura întregului răsărit ortodox prin trimiterea de meşteri la restaurări ca fenomen prin care arhitectura muntenească s-a îmbogăţit cu influenţe din aproape întreaga lume ortodoxă, nu a fost observat până acum şi nici cercetat, considerându-se în general că influenţele străine au apărut la noi pe calea aducerii unor meşteri străini, lucru ce nu mai poate fi valabil după domnia lui Mircea cel Bătrân, când şcolile de arhitectură din Balcani au dispărut, şi cu atât mai mult în timpul lui Neagoe Basarab. Această ipoteză ar trebui cercetată chiar şi pentru edificiile de influenţă georgiană, sprijinul românesc ajungând chiar şi acolo. Este posibil şi Neagoe ca, din pricina conştientizării legitimării sârbeşti a puterii sale,şi a păstrării tradiţiei goergiene în familia acestuia, să fi adus meşteri din Georgia ca mijloc de afirmare ai identităţii sale sârbeşti.
       Influenţa romanică se observă bine dacă privim cele trei abside din est, unde întreaga construcţie ne apare ca o replică fidelă a arhitecturii nemanide din Serbia.
       Biserica era împodobită cu 8 turle, realizate în manieră athonit-constantinopolitană cu puternice influenţe sârbeşti, iar numărul lor are o semnificaţie importantă.
       În biserica ortodoxă numărul de turle are importanţă în afirmarea rangului imperial atât al ctitorului, cât şi al scaunului mitropolitan sau patriarhal.
       Numărul de turle trebuie văzut în conformitate cu simbolistica imperială a întregii domnii a lui Neagoe, simbolistică transmisă acestuia foarte probabil de Sfântul Nifon.
       Numărul opt semnifica noua împărăţie, noul Constantinopol, sau mai precis era asociat cu renaşterea imperiului bizantin. A opt-a zi, ziua Învierii Universului, ziua post-apocaliptică a Împărăţiei Veşnice, cum apare în folclor sau în tradiţia isihastă, ziua iluminării, este folosit de Neagoe Basarab pentru prima dată în ortodoxie în zidăria bisericilor sale. Catedrala Vasili Blajenii din Moscova are opt turle, iar cneazul Ivan cel Groaznic este cel în timpul căruia ideologia imperială bizantină este ridicată la nivel de politică de stat în Rusia, iar vulturul bicefal este luat ca steag al Rusiei, laolaltă cui titulul imperial. Turlele obişnuite în Serbia şi în general în Balcani au 8 ferestre, iar lumina din interior pogorându-se din chipul Patocratorului arată clar această simbolistică apocaliptică, ceea ce transformă biserica bizantină în Împărţie Universală a lui Hristos, fapt întărit de numele de catholicon pe care îl au bisericile athonite, ceea ce înseamnă universal.
       Preluarea numărului de opt pentru turlele vechii mitropolii din Târgovişte arată clar ideologia imperială bizantină practicată de Neagoe, insuflată acestuia ca o misiune a vieţii sale de către Sfântul Nifon la Athos, alături de vasta sa campanie de sprijinire a întregului răsărit ortodox, şi de preluarea titlului de ţar în toate hrisoavele emise de acesta pentru Athos, hrisovul neputând fi emis decât de un împărat bizantin.
       Pe o veche frescă de la Curtea de Argeş, ţarul Lazăr ţine în mână o biserică cu opt turle, cum nu există în Serbia, iar toţi cronicarii, începând cu Gavriil Protul relatează despre numărul de opt turle ca despre ceva deosebit atât din punct de vedere arhitectural şi artistic, cât şi politic-ideologic.
       Este prima biserică din lume cu acest număr de turle, a doua fiind catedrala Vasili Blajenii din Moscova, construită după 1550, acestea două fiind singurele biserici bizantine istorice cu acest număr de turle. Folosirea ideologiei imperiale bizantine de inspiraţie nifoniană este evidentă, precum şi continuarea politicii de mutare a patriarhiei ecumenice la Târgovişte.
       Este şi locul unde apar pentru prima dată suplele turle munteneşti, iar simbolistica proporţiilor acestora şi a numărului laturilor lor este de asemenea grăitoare.
       Cele două turle mari aveau 12 laturi, număr folosit şi la numărul coloanelor din nartexul de la Argeş. Acest număr, numărul celor doisprezece Apostoli, cum spun cronicarii, dar şi numărul oecumenei, a universului, al popoarelor, al celor 12 seminţii ale lui Israel, simbol al întregii ortodoxii, folosit de două ori, arată valenţele ecumenice pe care se vroia să le aibă această biserică. Acest număr este şi numărul turlelor bisericii Sf. Sofia din Kiev, precum şi al ferestrelor cupolei principale de la această biserică, iar simbolistica sa imperială şi arhierească este evidentă şi acolo, şi acolo avându-şi sediul un scaun mitrpolitan.
       Celelalte 6 turle au numărul de 8 ferestre, simbol analizat mai sus, şi semnifică renaşterea universală a Imperiului Bizantin sub Neagoe.
       Din câte ştiu eu, singurele biserici din ţară care mai au cupole cu 12 ferestre sunt biserica mitropolitană din Bucureşti şi biserica mitropolitană din Craiova, zidite de Matei Basarab, şi el voievod cu vocaţie imperială, numărul de 12 devenind astfel număr asociat demnităţii mitropolitane, mitropolia fiind văzută ca întruparea unităţii bisericii celor 12 apostoli şi a celor 12 seminţii ale lui Israel, ca icoană a ortodoxiei, precum şi biserica zidită de mitropolitul Antim Ivireanul la Bucureşti, cu aceleaşi semnificaţii mitropolitane şi biserica Mănăstiri Hurezi, cu aceleaşi semnificaţii imperiale ce ţin de ideologia epocii lui Constantin Brâncoveanu, reflectare arhitecturală a conflictului şi rivalităţii de putere şi ideologie imperială dintre domn şi mitrpolitul său, în contextul oţiunii unuia pentru Imperiul Austriac, şi al celuilalt pentru cel rus.
       Tot aici apare şi primul portal gotic din arhitectura Ţării Româneşti, element de influenţă moldoveano-transilvăneană.
       Biserica ne apare ca o scară ce urcă de la vest la est, simbol al ascensiunii către Dumnezeu şi al caracterului bisercii de scară către Hristos. Această ascensiune, prezentă în reflectare arhitecturală şi la biserici din Serbia, şi la biserici munteneşti ulterioare bisericii mitropolitane din Târgovişte, arată demnitatea patrarhală pentru care a fost construită prin amplitudinea acestei ascensiuni. De asemenea, această construire în ascensiune are legătură şi cu demnitatea imperială sârbească pe care şi-o împrumutase Sfântul Neagoe Basarab, scara de la Târgovişte fiind o certă imitare a construcţiei bisericii centrale a Mănăstirii Hilandar. În general se poate spune că supleţea în lugime şi înălţime a bisericii vechii mitropolii din Târgovişte este împrumutată de la biserica Sfintei Mănăstiri Hilandar, mănăstire pe care Sfântul Neagoe o numea mănăstirea noastră sârbească.
       Biserica are o lungime de 40 de metri lungime, şi 14 metri 50 lăţime, adică 680 metri pătraţi, ceea ce arată că este cea mai largă biserică ortodoxă din ortodoxie, nefiind întrecută cred nici de bisericile ruseşti, dintre care cea mai largă este biserica Sfânta Sofia din Kiev, cu 260 de metri pătraţi, a doua ca suprafaţă din lume, excluzând Sfânta Sofia din Constantinopol desigur.
       Cupola centrală, cea mai mare ca diametru(6 metri) şi ca înălţime (9 metri, iar cu acoperiş 11 metri) din ortodoxie după cea de la Sfânta Sofia din Constantinopol, iar biserica are 19 metri (cu acoperiş 21 metri) înălţime, fiind cea mai înaltă din nordul Dunării. Se vede clar vocaţia ecumenică pentru care era pregătită.
       Proporţiile erau desăvârşite. Turlele sunt de 4 tipuri: turla cea mare, despre care am vorbit, turla centrală de pe nartex, a doua ca mărime din biserică, turlele mici din faţa naosului, ce au a treia mărime, pentru ca apoi să urmeze turlele din faţa nartexului, mai mici, şi turlele de pe altar, cele mai mici de pe biserică. Realizarea artistică a turlelor este identică ca la Mănăstirea Hilandar de la Muntele Athos, ferestrele nefiind oprite de un acoperiş de zid care să uniformizeze curburile ferestrelor, ele păstrându-şi curbura în contact cu ţigla. Această soluţie arhitecturală, unică în arta sârbească la Hilandar, va mai fi folosită în Ţările Române, printre altele la Catedrala Mitropolitană din Bucureşti.
       Imaginea ascensiunii este dată foarte clar de zidirea în scară de o măiestrie a proporţiilor desăvârşită, măiestrie preluată de la biserica Hilandarului, zidită în trepte vizibil, şi cu aceeaşi semnificaţie, de urcuş către Cer şi Dumnezeu. Dispunerea turlelor din mijloc, a celei mici de pe partea din faţă a clădirii, cât şi cele două turle din faţa părţii de est, ca şi turla cea mare, sunt dispuse cu eleganţa şi suavitatea turlelor Hilandarului. Cele două arcaturi de la vestul celor două componente, coboară în acelaşi fel ca la Hilandar. Influenţa marii lavre a sârbilor în arhitectura mitropoliei din Târgovişte este puternică, ea conferindu-i eleganţa specifică ce o face inegalabilă în arhitectura bisericilor din Ţara Românească.
       Deasupra turlelor, elensate, asemenea unora din Serbia, dar care pun început acestui tip de turle înalte ce individualizează arhitectura din Muntenia faţă de cea din Balcani, dar nu şi din Georgia, crucile de piatră care s-au pierdut erau susţinute de nişte baze frumos sculptate în stil georgian, şi care din fericire ne sunt păstrate în lapidariului Muzeului Judeţean de Istorie din Târgovişte. Se păstrează nouă baze, deoarece o cruce era amplasată şi pe altar, unde nu era turlă. Stilul acestora preia ornamentica georgiană de la Dealu şi Curtea de Argeş, fiind printre cele mai reuşite opere de sculptură medievală de la noi. Influenţa pietrarilor care au lucrat la Dealu şi Curtea de Argeş este certă, motivele fiind identice, putând fi identificate în sculptura Mănăstirii Dealu sau Curtea de Argeş, şi de certă provenienţă georgiană, unde se găsesc identice în arhitectura şi decoraţia frumoaselor biserici georgiene.
       Biserica a fost sfinţită cu mare fast, în prezenţa Patriarhului Ecumenic şi a Mitropolitului Ţării Româneşti, precum şi a tuturor egumenilor din ţară. Ceremonia a fost de un fast deosebit, apropiat de cel al sfinţirii bisericii de la Curtea de Argeş.
       În interior, naosul este susţinut de 4 pilaştri, soluţie constructivă preluată din arhitetura bizantină, probabil de la Pammakaristos sau Hilandar, ea regăsindu-se şi la alte biserici din Serbia, şi folosită pentru prima dată în Ţara Românească la această biserică.
       Pronaosul este sprijinit pe 4 stâlpi, şi realizat în acelaşi fel ca cel de la Curtea de Argeş pentru uzul liturgic şi în special pentru slujba Litiei, specifică rânduielii athonite, ceea ce arată că în Ţara Românească în timpul lui Neagoe Basarab, probabil din timpul Sfântului Nifon, ritul folosit era cel athonit.
       La 1707, Mitropolitul Teodosie, precursorul în scaun al Sfântului Antim Ivireanul îi adaugă la intrarea dinpre vest a pridvorului un mic foişor în stil brâncovenesc-cantacuzin(stilul vechii biserici a Mănăstirii Sinaia), una dintre cele mai frumoase opere de sculptură brâncovenească care au fost la noi. Broderia brâncovenească trebuie pusă în legătură cu tradiţiile de broderie în piatră bizantină, dar şi cu măiestritele broderii romanice de la bisericile mănăstirilor din Serbia, cum ar fi cele de la biserica Mănăstirii Studenica.
       Între 1707 şi 1709 biserica se zugrăveşte pe exterior, iar frumosul decor athonit cu cărămizi aparente alternate cu mortar alb se pierde.
       În timpul mitropolitului Antim Ivireanu, aici s-a desfăşurat una dintre cele mai frumoase pagini de cultură din istoria Ţării Româneşti şi a poporului român.
       Mitropolitul Antim îşi desfăşoară aici frumoasa sa activitate tipografică, tipărind numeroase cărţi de cult pentru nevoile bisericii ortodoxe ce trecea acum de la limba liturgică slavă la limba liturgică română.
       În timpul domnitorilor fanarioţi, mitropolia din Târgovişte se părăseşte, şi ajunge în paragină, încât, la sf. Sec. XIX restaurarea ei era imposibilă.
       Astfel, în 1895, biserica este dărâmată de arhitectul francez din slujba lui Carol I Lecomte de Neully, şi reconstruită din temelie.
       Atunci s-a pierdut, din vitregiile istoriei unul dintre cele mai frumoase monumente de arhitectură din întreaga lume ortodoxă.
       Pictura interioară, începută în timpul domniei lui Neagoe Basarab şi terminată de Radu Paisie, terminată la 20 septembrie 1537, ne este complet necunoscută, dar probabil era o pictură înrudită cu cea de la Curtea de Argeş sau de la Biserica Domnească din Târgovişte, mai cu seamă cu aceasta din urmă. O pictură frumoasă, luminoasă, deosebită între picturile din spaţiul românesc. O pictură cu certe influenţe athonite, dar şi sârbo-moldoveneşti, icoană divină a eleganţei la care ajunsese societatea târgovişteană muntenească în perioada sa de apogeu, si care este ilustrată şi de apariţia a doi meşteri extraordinari, Dobromir din Târgovişte, autorul picturii bisericilor de la Dealu şi Curtea de Argeş, toate pictate în timpul lui Neagoe Basarab, şi Dobromir cel Tânăr din Târgovişte, autorul picturilor de la Tismana şi Snagov. Din păcate, în urma repictării bisericii de la Curtea de Argeş de către pictorii lui Lecomte de Neully, nu ni se mai păstrează decât câteva scene, prelevate şi păstrate astăzi la Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti. După nume, probabil că amândoi pictori erau de origine sau de şcoală sârbească, ceea ce explică pictura lor deschisă, cu culori frumos proporţionate şi tendinţe goemetrizante specifice artei din ţara lor. Se consideră că în timpul lui Neagoe Basarab în Târgovişte s-au construit o serie de ateliere-şcoli de pictură, fenomen unic în ţara noastră, şi care arată importanţa artistică pe care a avut-o oraşul în această perioadă. Specific icoanelor şcolii de pictură târgoviştene este atenţia pentru portret, culorile calde, accentuarea umanismului unor sentimente, a durerii, aşa cum se arată în icoana Coborârii de pe Cruce în care doamna Despina îşi oferă fiul lui Hristos care este coborât de pe Cruce. Influenţa georgiană este vizibilă clar în pictura paraclisului ridicat de Neagoe Basarab la Athos pentru adăpostirea moaştelor sfântului Nifon, pictură realizată tot de zugravi plătiţi şi trimişi de el. Culorile calde, şi tendinţa spre alb specifică artei georgiene, se văd clar în scena Adormirii Sfântului Nifon, care apare ca o operă de artă specific georgiană, cu trăsătuirle de umanizare specific athonite, bine alăturată cenotafului împodobit cu motive georgiene ce are pe exteriorul său un cadran cu o cruce pe care se scriu cuvinte greceşti, ansamblul dreptunghiului şi maniera sa de execuţie fiind însă tot de influenţă georgiană. Ne putem întreba dacă şcoala de arhitectură georgiană de pe teritoriul Ţării Româneşti nu a apărut mai întâi la Athos, ca un fenomen idigen, specific, şi care de acolo a fost folosită şi în Ţara Românească, în condiţiile în care atât în Georgia, cât şi în Serbia, şcolile arhitecturale şi iconografice se stinseseră de mult. Şcoala de pictură din Târgovişte, una dintre cele mai importante şcoli de pictură din lumea ortodoxă, egală ca importanţă, amploare şi influenţă cu şcoala macedoneană, cretană sau Novgorodiană din trecut, va influenţa puternic, însă insuficient şi pictura mănăstirilor athonite sau arta Rusiei moscovite, iar numele unor zugravi ca Stroe, pictorul de la Arnota, sau cei doi Dobromiri, ar trebui puse alături de Teofan Grecul, Andrei Rubliov, Gheorghe din Trikala sau alţi mari maeştri universali. Umanismul icoanelor sârbeşti realizate de Dobromir din Târgovişte, şi la mănăstiri sârbeşti, specific artei sârbeşti(vezi icoana Mlekopetatelniţa din Sfântul Munte Athos, şi icoane similare din Georgia, ce ar arăta o provenineţă georgiană a icoanei, adusă de sârbi probabil la venirea lor în Balcani), icoană cinstită la Athos ca cea mai sfântă icoană a sârbilor, într-un ambient specific georgian.
       Biserica nouă, construită de Lecomte de Neally, preia planul părţii de est a bisericii, dar la alte proporţii. Pictura, asemănătoare cu cea realizată de pictorii lui Lecomte de Neully şi la Curtea de Argeş, este realizată în stilul iluminist ortodox specific epocii lui Carol I.
       Din Vechea Biserică nu ne-au rămas decât câteva pietre aflate astăzi în faţa Catedralei Mitropolitane din Târgovişte, din colţul de sud-vest al nartexului, precum şi câteva morminte frumos lucrate ale unor personalităţi înmormântate în gropniţa monumentului rezervată nu atât domnilor, cum se întâlneşte de obicei, ci mitropoliţilor.
       Cel mai frumos mormânt păstrat este cel al Bălaşei Cantacuzino, una dintre cele mai frumoase opere de pietrărie brâncovenească din câte există, pe care se păstrează un frumos vultur bicefală, melancolică amintire a ceea ce a vrut şi a ceea ce aproape că a fost vechea mitropolie din Târgovişte, catedrala patriarhală a întregului răsărit ortodox.
       Astfel, mitropolia din Târgovişte a reprezentat unul dintre cele mai reprezentative monumente de artă din întreg evul mediu european ortodox, o biserică cu vocaţie ecumenică, de patriarhie universală a tuturor ortodocşilor, în jurul căreia se adunaseră şi călugării athoniţi, şi meşterii georgieni, şi pictorii sârbi, biserică care din păcate s-a pierdut în vicisitudinile istoriei. Sperăm ca în viitor să se încerce reconstituirea ei, ca un pios omagiu adus artei noastre medievale, care a trebui să suporte în atâtea rânduri capriciile unei istorii nu întotdeauna drepte.

(Sursa: Târgovişte. Monumente istorice şi de artă - Cristian Moisescu;
Evoluţia arhitecturii în Muntenia, I, De la origini până la Neagoe Basarab - Nicolae-Ghika Budeşti;
Dicţionar de artă medievală românească - Vasile Drăguţ)

Material realizat în 2009 de Stareţu Ştefan



Home